
Pînă la mijlocul lunii aprilie, comisii interinstituţionale numite prin ordin al prefectului de Suceava, Constantin Harasim, vor verifica starea de salubrizare a localităţilor, pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă cauzate de inundaţii. Se va verifica dacă au fost salubrizate cursurile de apă din apropierea zonelor locuite şi dacă au fost realizate şi întreţinute şanţurile şi rigolele, în vederea asigurării secţiunii de scurgere a apelor mari. Din comisii vor face parte reprezentanţi ai Prefecturii, Sistemului de Gospodărire a Apelor, Gărzii Forestiere, Gărzii de Mediu şi ISU. Aceştia vor fi sprijiniţi de primari, în calitate de preşedinţi ai comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă.
