Preşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, îi cere demisia şefului Direcţiei de Finanţe, Petrică Ropotă. El a afirmat că finanţiştii au demarat controale în Bazar şi la alţi agenţi economici la comanda liderului PDL, Gheorghe Flutur, dar vor să lase impresia că verificările au fost ordonate de USL. Deputatul Nechifor a mai spus că Petrică Ropotă îşi va putea păstra funcţia dacă va recunoaşte public faptul că Gheorghe Flutur este cel care l-a pus să iniţieze controalele. Astăzi dimineaţă, în Bazar a avut loc o razie. Însă, aceasta nu a fost făcută de inspectori financiari de la Suceava, ci de vameşi de la Botoşani şi Iaşi care aparţin de Direcţia Generală a Vămilor Iaşi. La apariţia vameşilor chioşcurile au început să se închidă, iar unii comercianţi s-au luat la ceartă cu organele de control. Vameşii au cerut sprijinul poliţiştilor, care au venit şi i-au ajutat să plece din Bazar. Vameşii au luat cu ei cîteva documente pe care le solicitaseră bazariştilor.
Scandal în Bazarul Suceava, din cauza vameşilor de la Iaşi şi Botoşani
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Ion Lungu salută începerea lucrărilor la creșa din cartierul Europa, un proiect inițiat în 2023
By
Toni
9 septembrie, 2026
168 de ”boboci” se acomodează cu viața de liceu militar, la Cîmpulung Moldovenesc
By
Toni
4 septembrie, 2026
74 de ofițeri și subofițeri de la ISU Suceava, avansați în grad, la termen
By
Toni
31 iulie, 2026