40 de persoane din Suceava, Botoşani şi Neamţ sînt pe lista de aşteptare a Secţiei de Ortopedie de la Spitalului Judeţean Sf. Ioan cel Nou pentru montarea unei proteze de şold. Şeful Secţiei, doctorul Răzvan Bandac, a declarat că nu sînt fonduri suficiente ca să rezolve toate solicitările şi speră să obţină mai mulţi bani în cadrul unui program naţional. Cu opt pînă la 10 intervenţii chirurgicale pe zi, Secţia de Ortopedie şi Traumatologie este una dintre cele mai aglomerate de la spital. Numărul de paturi al secţiei a fost mărit de la 35 la 50, dorinţa fiind ca, pînă la sfîrşitul anului, să se ajungă la 80 de paturi. De asemenea, vor mai fi amenajate două săli de operaţie pentru care aparatura există deja.
Secţia de Ortopedie, aglomerată
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Ion Lungu salută începerea lucrărilor la creșa din cartierul Europa, un proiect inițiat în 2023
By
Toni
9 septembrie, 2026
168 de ”boboci” se acomodează cu viața de liceu militar, la Cîmpulung Moldovenesc
By
Toni
4 septembrie, 2026
74 de ofițeri și subofițeri de la ISU Suceava, avansați în grad, la termen
By
Toni
31 iulie, 2026