
Consiliul Județean Suceava a dat în folosință gratuită pe o perioadă de 15 ani Serviciului Teritorial al DNA o clădire de pe strada Vasile Bumbac, din zona Palatului de Finanțe. Decizia a fost aprobată în unanimitate de toți cei 37 de consilieri prezenți la ședința de astăzi, din care 21 de la PNL și 16 de la PSD. DNA a primit un spațiu de 851,7 metri pătrați din clădirea aflată în proprietatea CJ unde de-a lungul timpului au mai funcționat Inspectoratul Școlar și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, iar mai recent asociațiile intracomunitare de gestionare a programelor de apă și canalizare, respectiv, deșeuri. Prezentă la reuniune, șefa DNA Suceava, Mihaela Mihai, a motivat solicitarea de a se muta în noua clădire prin aceea că Serviciul dispune acum de un spațiu insuficient, compus din opt birouri situate în clădirea Parchetelor. Ea a spus că un procuror și doi ofițeri activează într-un spațiu de cîțiva metri pătrați unde nu se poate respira, darămite să mai poată fi audiat cineva. Înaintea votului, consilierii PSD au cerut o pauză de consultări de 5 minute. La revenire, liderul de grup, Mihai Grozavu, a ținut să precizeze că administrația județeană ar trebui să-și păstreze bunurile de valoare, așa cum este și imobilul de pe Vasile Bumbac. Însă, el a adăugat că după discuții în contradictoriu, aleșii social-democrați au căzut de acord să voteze pentru „deoarece e un fel de presiune”. La rîndul său, președintele PNL al CJ, Gheorghe Flutur, a declarat că, în opinia sa, nu se poate vorbi de nici o presiune. Președintele Flutur a adăugat: „Un Consiliu Județean e puternic, un județ e puternic, dacă și instituțiile din acel județ sînt puternice”.