Preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, a declarat că Organizaţia Judeţeană a PD-L a strîns cu securea în mînă semnăturile pentru susţinerea candidaturii lui Traian Băsescu pentru un nou mandat de preşedinte. El a spus că oameni din instituţii ale statului i-au transmis că pentru Traian Băsescu au semnat de frică, iar pentru candidatul PNL Crin Antonescu au semnat cu sufletul. PD-L Suceava a anunţat ieri că pînă acum au strîns 65.000 de semnături pentru Traian Băsescu. Domnul Băişanu nu a spus cîte semnături a adunat PNL Suceava pentru Crin Antonescu. În replică la cele declarate de Alexandru Băişanu, secretarul general al PD-L Suceava, deputatul Ioan Balan, a declarat: „Fiecare listă de semnături a fost întocmită de persoane care au obţinut corect toate datele de identificare şi răspund pentru listele respective. Îmi este greu să cred că peste 65.000 de semnături ar fi putut fi trucate. Cred că lucrurile vor fi dovedite pe data de 22 noiembrie şi apoi pe 6 decembrie”.
Semnături „cu sufletul” pentru Crin Antonescu
-
By Toni

- Categories: Ştiri
Related Content
Un autoturism a părăsit partea carosabilă și a lovit un cap de pod, la Zamostea
By
Toni
15 februarie, 2026
360 de locuri de muncă vacante, la nivelul județului Suceava
By
Toni
18 decembrie, 2025
