
Miercuri, 3 octombrie, senatorul PNL de Humor, Daniel Cadariu, va depune o moţiune simplă împotriva ministrului PSD al Transporturilor, Lucian Şova. Domnul Cadariu a declarat că în urmă cu două săptămîni a solicitat public demisia ministrului pentru dezastrul din sectorul rutier şi cel feroviar. Pentru că nu a existat nici o reacţie din partea lui Lucian Şova, dar nici din partea premierului Viorica Dăncilă, pe 24 septembrie, Biroul Politic Național al PNL a decis depunerea unei moțiuni simple împotriva ministrului Transporturilor. Daniel Cadariu spune că a fost însărcinat de PNL să se ocupe de această problemă, iar în cadrul ultimei ședințe de plen a Senatului României a depus moțiunea simplă „România sub orînduirea PSD – rușinea Europei la infrastructura de transport”. Domnul Cadariu spune că miercuri va prezenta în plenul Senatului moţiunea, care apoi va fi dezbătută şi votată. Senatorul de Humor speră că parlamentarii vor înţelege situaţia şi-l vor trimite acasă „pe acest ministru total incompetent”.