Senatorul de Suceava Ilie Niţă a demisionat din ALDE şi s-a înscris în PSD. Ilie Niță a declarat astăzi pentru Agerpres: „Am trecut la PSD. Consider că această guvernare a fost şi este în folosul românilor, avînd în vedere că s-au majorat salariile, că au crescut pensiile şi sînt de părere că ţara trebuie guvernată în bune condiţii. De asemenea, acest Guvern trebuie sprijinit pînă la finalizarea mandatului”. Tot astăzi, președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat că Biroul Permanent Județean al partidului se va reuni joi după-amiază pentru a aproba înscrierea lui Ilie Niță în formațiunea social-democrată. Ieri, la o zi după ieșirea ALDE de la guvernare, Ilie Niță susținea că nu are de gînd să lase ALDE pentru PSD. El a declarat pentru site-ul newsbucovina.ro că decizia ALDE de a ieși de la guvernare a fost luată pentru binele țării. „Cînd se ia o hotărîre noi trebuie să fim de acord pentru că este spre binele nostru, al românilor, al poporului și al întregii țări”, a declarat senatorul. De-a lungul timpului, Ilie Niță a mai fost la PD, PRM și PNL.
Senatorul Niţă a anunţat că a lăsat ALDE şi s-a înscris în PSD
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Ion Lungu salută începerea lucrărilor la creșa din cartierul Europa, un proiect inițiat în 2023
By
Toni
9 septembrie, 2026
168 de ”boboci” se acomodează cu viața de liceu militar, la Cîmpulung Moldovenesc
By
Toni
4 septembrie, 2026
74 de ofițeri și subofițeri de la ISU Suceava, avansați în grad, la termen
By
Toni
31 iulie, 2026
