
Conform prim-vicepreşedintelui PDL Suceava, senatorul Orest Onofrei, USL este în eroare atunci cînd compară alegerea parlamentarului cu cea a primarului sau a preşedintelui de consiliu judeţean. Domnul Onofrei a spus că Parlamentul reprezintă un for de deliberare, şi nu unul executiv. Democrat-liberalul a adăugat că senatorii şi deputaţii sînt aleşi majoritar de populaţie, dar în Parlament fac parte dintr-o structură, grupul parlamentar, care trece peste decizia individuală a parlamentarului. Orest Onofrei a precizat că prin alegerea parlamentarilor în acelaşi sistem cu primarii se va ajunge ca, în loc să existe partide puternice, să fie parlamentari puternici. Totodată, senatorul PDL a menţionat că nici Legea de organizare şi funcţionare a Parlamentului nu este adaptată pentru votul uninominal majoritar. Senatorii au adoptat, pe 8 mai, legea uninominalului pur, promovată de USL, conform căreia vor ajunge parlamentari doar candidaţii care ocupă primul loc în colegiile în care candidează.