50 de copii cu dizabilităţi din Cîmpulung Moldovenesc au primit daruri în cadrul campaniei „Şi tu poţi fi Moş Crăciun”. Lor le-au fost oferite pachete cu dulciuri, jucării şi articole de îmbrăcăminte. Evenimentul a avut loc la un restaurant din Cîmpulung. Totul s-a desfăşurat la iniţiativa elevului Sebastian Remus Crăciun. El a fost ajutat de primarul PNL, Mihăiţă Negură, şi de deputatul PNL, Radu Surugiu. Sebastian Crăciun este elev în clasa a IV-a la Şcoala „Bogdan Vodă” şi suferă de tetrapareză spastică. În primăvară, el a lansat o carte de poezii intitulată „Freamăt de speranţă”. Cu banii obţinuţi din vînzarea lucrării, părinţii au acoperit parte din costurile primei operaţii la care Sebastian a fost supus la o unitate medicală din Chişinău. Elevul a spus că a pregătit un al doilea volum de poezii, pe care-l va scoate la vînzare pentru a strînge fonduri în vederea efectuării unei noi intervenţii chirurgicale. Suma necesară viitoarei operaţii este de 3.000 de euro.
„Şi tu poţi fi Moş Crăciun”
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Un autoturism a părăsit partea carosabilă și a lovit un cap de pod, la Zamostea
By
Toni
15 februarie, 2026
360 de locuri de muncă vacante, la nivelul județului Suceava
By
Toni
18 decembrie, 2025