Şoseaua de centură a Sucevei, gata în 2011

Lucrările la şoseaua de centură a Sucevei ar putea fi terminate în acest an. Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a declarat că investiţia va fi încheiată în 2011, doar dacă, în paralel, se va reuşi stoparea alunecărilor de teren din zona Hagigadar. El a făcut declaraţia după întîlnirea pe care a avut-o, astăzi, cu reprezentanţii firmei constructoare, SCCF Iaşi-Grup COLAS, şi cu şeful Regionalei Iaşi a Companiei de Drumuri Naţionale. Preşedintele Flutur a spus că pentru finalizarea lucrărilor la şoseaua de centură, de la bugetul central vor fi alocate 140 de milioane de lei. El a adăugat că pentru consolidarea terenului de la Hagigadar, Ministerul Transporturilor va acorda un supliment de 2 milioane de euro. Noul drum dinspre Fălticeni spre Vama Siret, prin Moara, Şcheia şi Pătrăuţi, va avea o lungime de 13,2 kilometri şi costă 67 de milioane de euro. Beneficiarul lucrării va fi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.

Exit mobile version