
Mîine, Primăria Șcheia și Asociația Culturală „Vatra Satului” vor organiza în satul Sf. Ilie mai multe manifestări cu prilejul hramului acestei localități. Evenimentul este intitulat „Gospodarii de la « SîntIlie » vă poftesc la Hramul de Sf. Ilie”. În debutul acțiunilor, de la ora 13.00, va cînta Fanfara „Izvorașul” din Liteni. Începînd cu ora 16.30 va avea loc spectacolul folcloric „Satul meu cu doruri multe”, la care vor participa Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”, Gheorghe Finiș, Lucica Păltineanu, Dana Dăncilă, Marian Gogan, Rodica Andronic și Fanfara „Brazii Bucovinei” de la Sf. Ilie. Pe scenă vor mai urca Viorica Duceac, Roxana Lux, Anastasia Cuşmanici, Adriana Crainiciuc, Ana-Maria Popescu, Laura Lungu și Ghiorghiţă Rotaru. De la ora 21.00, Căminul Cultural din Sf. Ilie va fi gazda Balului Gospodarilor. Participanții la bal sînt invitați să poarte costume populare. În fiecare an, pe data de 20 iulie se sărbătorește Sfîntul Ilie.