Conducerea Muzeului Bucovinei din Suceava a comunicat, astăzi, că spectacolul pirotehnic de la „Hora Bucovinei”, prin care se încerca doborîrea unui record mondial, a fost anulat din motive tehnice. „Hora Bucovinei” este programată pe 18 mai, la Bucşoaia, în oraşul Frasin. Ieri, şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, a afirmat că, în cadrul evenimentului, 25 de cascadori coordonaţi de Vali Vasilescu îşi vor da foc simultan în timp ce vor dansa o horă românească, iar de faţă vor fi şi reprezentanţii „Guiness Book” pentru a omologa rezultatul. El a mai spus că, la acest moment, recordul mondial aparţine unui număr de 21 de dansatori care şi-au dat foc în scopuri caritabile la Cleveland, în Statele Unite. Tot ieri, directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, spunea că pentru momentul „incendiar” de la Bucşoaia instituţia va plăti 30.000 de euro. Manifestarea „Hora Bucovinei” este prilejuită de urcatul oilor pe munte.
Spectacolul pirotehnic de la „Hora Bucovinei” nu va mai avea loc
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Un autoturism a părăsit partea carosabilă și a lovit un cap de pod, la Zamostea
By
Toni
15 februarie, 2026
360 de locuri de muncă vacante, la nivelul județului Suceava
By
Toni
18 decembrie, 2025