Consiliul Judeţean Suceava va aloca 5.000 de lei pentru acoperirea unei părţi din costul transportului a trei tineri la concursul internaţional de ştiinţă şi tehnologie „Intel Isef”. Decizia va fi aprobată în şedinţa de marţi, 30 aprilie. Concursul „Intel Isef” este programat între 12 şi 17 mai în statul american Arizona. Cei trei tineri sînt Cristina Mihaela Nedelcu, elevă la Colegiul Naţional „Nicu Gane” din Fălticeni, Ciprian Şuiu, elev la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Suceava, şi Constantin Popa, care a absolvit cursurile Colegiului „Nicu Gane” şi este student la Facultatea de Inginerie Aerospaţială din Bucureşti. În iunie 2012, ei au cîştigat locul I la faza naţională a concursului cu proiectul „Efectul poluării şi efectul de seră în funcţie de valoarea constantei solare la nivel terestru”. Lucrarea are importanţă practică, întrucît tratează o problemă de actualitate, cea a încălzirii globale. Proiectul se va derula pe o perioadă mai îndelungată sub îndrumarea profesorilor fălticeneni Marcel Porof şi Petru Crăciun.
Sprijin financiar pentru trei tineri care vor participa la un concurs în SUA
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Ion Lungu salută începerea lucrărilor la creșa din cartierul Europa, un proiect inițiat în 2023
By
Toni
9 septembrie, 2026
168 de ”boboci” se acomodează cu viața de liceu militar, la Cîmpulung Moldovenesc
By
Toni
4 septembrie, 2026
74 de ofițeri și subofițeri de la ISU Suceava, avansați în grad, la termen
By
Toni
31 iulie, 2026