
Primăria Suceava a pus în dezbatere publică Regulamentul privind întreţinerea şi circulaţia cîinilor cu stăpîn şi aşteaptă propuneri din partea populaţiei pentru îmbunătăţirea lui. Potrivit proiectului de regulament, cîinii periculoşi trebuie plimbaţi în lesă şi cu botniţă, iar cei mai mari de 15 kilograme vor avea interzis în parcuri. De asemenea, proprietarii vor fi obligaţi să strîngă mizeria lăsată de cîini pe domeniul public. Primarul Ion Lungu a declarat că pentru încălcarea acestor norme sînt propuse amenzi cuprinse între 100 şi 1.600 de lei. El a precizat că este luată în calcul şi posibilitatea ca familiile care deţin cîini în apartamente să plătească în plus la întreţinere.