
Aproximativ 200 de persoane s-au prezentat, ieri, la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean Suceava. Purtătorul de cuvînt al instituţiei spitaliceşti, medicul Tiberiu Brădăţan, a declarat că 60 de pacienţi aveau tulburări digestive. Doar 8 dintre ei au fost internaţi în spital. El a spus că asemenea cazuri apar frecvent la „Urgenţe” atunci cînd se termină sau începe o perioadă de post. Creştin-ortodocşii au intrat luni, 31 mai, în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Acesta precede sărbătoarea comună a Sfinţilor Petru şi Pavel din ziua de 29 iunie.