Doi suceveni de 43 şi, respectiv, 46 de ani s-au ales cu un dosar penal pentru trafic de migranţi. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie, cei doi au fost opriţi în trafic pe strada Argestru din Vatra Dornei. Poliţiştii au descoperit că în autoturism se mai aflau alte două persoane, un bărbat şi o femeie, ambii de 25 de ani, cu fizionomie specifică ţărilor asiatice. Cei doi străini nu aveau documente asupra lor şi le-au povestit poliţiştilor, în limba engleză, că sînt din Pakistan şi că au intrat în ţara noastră pe ascuns, într-un autoturism din Bulgaria. Pakistanezii au mai spus că sucevenii urmau să-i ducă în Austria. Pe de altă parte, presupuşii traficanţi le-au spus poliţiştilor că i-au luat la ocazie pe străini, crezând că sînt turişti şi vor să ajungă în Ungaria. Cei doi suceveni sînt acum cercetaţi în stare de libertate, iar pakistanezii au cerut azil politic în România.
Suceveni cercetaţi pentru trafic de migranţi
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Ion Lungu salută începerea lucrărilor la creșa din cartierul Europa, un proiect inițiat în 2023
By
Toni
9 septembrie, 2026
168 de ”boboci” se acomodează cu viața de liceu militar, la Cîmpulung Moldovenesc
By
Toni
4 septembrie, 2026
74 de ofițeri și subofițeri de la ISU Suceava, avansați în grad, la termen
By
Toni
31 iulie, 2026