Polițiștii de frontieră de la Sectorul Brodina au capturat cîteva mii de pachete de țigări în valoare de aproximativ 71.000 de lei. S-a întîmplat, ieri, la Falcău, după ce au observat mai multe persoane care încărcau colete voluminoase într-un autoturism de teren. Polițiștii de frontieră au procedat la somarea prin voce a celor în cauză și deoarece nu s-au supus au folosit armamentul din dotare, fiind tras un foc de avertisment în plan vertical. Însă contrabandiștii au profitat de întuneric și s-au dispersat în direcţii diferite. Imediat au fost informate autoritățile de frontieră ucrainene despre eveniment, iar autoturismul de teren şi coletele cu țigări au fost duse la sediul sectorului Brodina. În colete erau 6.440 de pachete de țigări, care au fost confiscate. Totodată, autoturismul de teren a fost indisponibilizat. Cercetările continuă pentru identificarea persoanelor implicate în activitatea infracțională.
Ţigări confiscate, contrabandiştii dispăruţi
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Un autoturism a părăsit partea carosabilă și a lovit un cap de pod, la Zamostea
By
Toni
15 februarie, 2026
360 de locuri de muncă vacante, la nivelul județului Suceava
By
Toni
18 decembrie, 2025