Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Rădăuţi au confiscat 3.000 de pachete de ţigări de contrabandă. Marfa a fost introdusă în ţară, azi-noapte, cu un deltaplan care venise din Ucraina. Deltaplanul a fost observat cu ajutorul aparaturii din dotarea Poliţiei de Frontieră şi s-a deplasat pe direcţia localităţilor Frătăuţi-Costişa-Măneuţi, după care a revenit pe teritoriul statului vecin. Cele 3.000 de pachete de ţigări au fost descoperite la Măneuţi, într-un crîng din lunca rîului Suceava. Tot acolo a fost găsit abandonat un autoturism BMW înmatriculat în Bulgaria. Maşina a fost indisponibilizată la sediul Poliţiei de Frontieră Suceava. Se fac verificări împreună cu autorităţile ucrainene pentru depistarea contrabandiştilor.
Ţigări de contrabandă aduse cu deltaplanul
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Ion Lungu salută începerea lucrărilor la creșa din cartierul Europa, un proiect inițiat în 2023
By
Toni
9 septembrie, 2026
168 de ”boboci” se acomodează cu viața de liceu militar, la Cîmpulung Moldovenesc
By
Toni
4 septembrie, 2026
74 de ofițeri și subofițeri de la ISU Suceava, avansați în grad, la termen
By
Toni
31 iulie, 2026