Toate categoriile de primari

Senatorul PSD de Vatra Dornei, Neculai Bereanu, a declarat că 85 de localităţi sucevene beneficiază de finanţări importante de la Stat pentru echilibrarea bugetelor locale în 2015, iar 29 nu au primit nici un leu. El a spus că, în aceste condiţii, primarii s-au împărţit în patru categorii: mulţumiţi, parţial mulţumiţi, parţial nemulţumiţi şi nemulţumiţi. Senatorul Bereanu a adăugat că a avut discuţii cu primarii din zona de munte şi că, în general, există o stare de mulţumire cu privire la repartizarea banilor de la bugetul de stat. El a menţionat că cei mai mulţumiţi sînt primarii localităţilor mici şi a dat ca exemplu oraşele Frasin şi Broşteni. Fiecare dintre acestea a primit căte peste 4 milioane de lei pentru echilibrarea bugetelor locale. Neculai Bereanu a mai spus că exceptînd oraşul Gura Humorului care nu a primit nimic, celorlalte 10 oraşe li s-au dat în total 37 de milioane de lei. La categoria localităţi rurale, senatorul PSD a arătat că sînt comune care au primit între 700.000 şi un milion de lei şi că printre primarii mulţumiţi de acest lucru se numără cei din Moldova Suliţa, Izvoarele Sucevei, Iacobeni,  Dorna Arini, Mănăstirea Humorului şi Stulpicani. La polul opus, Neculai Bereanu i-a nominalizat pe primarii comunelor Pojorîta şi Fundu Moldovei.

Exit mobile version