Un consilier local de la Frătăuții Noi a fost găsit incompatibil de Agenția Națională de Integritate. Potrivit ANI, Vasile Grigoraș se află în stare de incompatibilitate deoarece deține simultan funcția de consilier local și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în aparatul de specialitate al primarului comunei ca și consilier personal. Vasile Grigoraș a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare. ANI precizează că „fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompabilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective”. Concret, „persoana față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Un consilier de la Frătăuţi, incompatibil
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
74 de ofițeri și subofițeri de la ISU Suceava, avansați în grad, la termen
By
Toni
31 iulie, 2026
Un autoturism a părăsit partea carosabilă și a lovit un cap de pod, la Zamostea
By
Toni
15 februarie, 2026