Un incendiu a lăsat fără casă o familie din Volovăţ

O familie cu doi copii a rămas pe drumuri, după ce casa în care locuia a luat foc. Incendiul a izbucnit în noaptea de sîmbătă spre duminică la Volovăţ. Primarul comunei, Ioan Vicol, a declarat că în casă se aflau mama şi cei doi copii minori. Tatăl acestora este plecat la muncă în străinătate. Femeia şi-a salvat copiii, iar la ora 23 şi 29 de minute le-a cerut ajutor pompierilor prin serviciul de urgenţă 112. Au ars acoperişul casei şi al anexelor şi obiecte de mobilier. Flăcările au degradat planşeul construcţiei pe 200 de metri pătraţi, pereţii casei pe 15 metri pătraţi, tîmplăria PVC, aparatură electronică şi obiecte electrocasnice. Primarul a spus că, după incendiu, casa nu mai este locuibilă. În timpul intervenţiei pompierilor, mama, cei doi copii şi doi vecini au suferit atacuri de panică, însă pentru nici una dintre cele cinci persoane nu a fost necesar transportul la spital. Incendiul, care, cel mai probabil, a izbucnit din cauza unui cablu electric neizolat corespunzător, a fost stins după o intervenţie care a durat 4 ore.

Exit mobile version