Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a felicitat Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava pentru că a luat atitudine atunci cînd Ministerul a comis un abuz împotriva sa. El s-a referit la ordinul emis pe vremea cînd la conducerea Ministerului era Daniel Funeriu şi prin care Universitatea „Ştefan cel Mare” a fost inclusă în ultima categorie de clasificare. La Curtea de Apel Suceava, Universitatea a obţinut anularea ordinului. Ministerul a făcut recurs, iar acesta încă nu a fost judecat. Prezent, astăzi, la instituţia academică suceveană, la şedinţa plenară a Consiliului Naţional al Rectorilor, Remus Pricopie a afirmat că o universitate trebuie să ia atitudine în situaţii de genul celei de la Suceava. De asemenea, el a menţionat că şi Ministerul Educaţiei trebuie să respecte legea. La reuniune mai participă ministrul delegat pentru Învăţămînt Superior, Mihnea Costoiu, şi preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean.
Universitatea suceveană, felicitată de ministrul Educaţiei
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Ion Lungu salută începerea lucrărilor la creșa din cartierul Europa, un proiect inițiat în 2023
By
Toni
9 septembrie, 2026
168 de ”boboci” se acomodează cu viața de liceu militar, la Cîmpulung Moldovenesc
By
Toni
4 septembrie, 2026
74 de ofițeri și subofițeri de la ISU Suceava, avansați în grad, la termen
By
Toni
31 iulie, 2026