
Aproximativ 90% din şcolile sucevene au rămas fără conduceri. Motivul este acela că mandatele directorilor şi adjuncţilor acestora au expirat. Locurile lor vor fi ocupate, în scurt timp, de alţi profesori. Aceştia vor fi numiţi cu delegaţie. Pe de altă parte, postul de adjunct al Inspectoratului Şcolar Suceava deţinut de Vasile Monacu va fi preluat de Gabriela Scutaru. Pînă-n prezent, doamna Scutaru a ocupat funcţia de inspector pentru management educaţional, evaluare instituţională şi asigurarea calităţii. De asemenea, şeful Casei Corpului Didactic, Traian Duminică, va fi schimbat cu directorul Şcolii nr. 9 „Ion Creangă” din Suceava, Constantin Mărgineanu.