
Viceprimarul PNL al Sucevei, Ovidiu Doroftei, a solicitat, din nou, aducerea la starea iniţială a străzilor afectate de lucrările de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi de canalizare. La Comandamentul de astăzi de la Primărie, el a menţionat că lucrările care se efectuează, printre blocuri, în cartierul George Enescu, îngreunează circulaţia maşinilor, dar şi traficul pietonal. Din cele 82 de străzi prevăzute în proiectul de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare cu fonduri europene, pe trei s-au încheiat lucrările, iar pe alte cîteva se vor finaliza în scurt timp. Cele trei străzi sînt Aleea Dumbrăvii, Cîmpului şi Mitocelului. Acestea sînt acoperite cu balast şi urmează să fie asfaltate.