Mai multe zone din municipiul Suceava vor rămîne marţi, 1 martie, fără apă rece, între orele 00.00 şi 13.00, din cauza executării unor lucrări de reabilitare a reţelelor de alimentare cu apă prin proiectul ISPA. Întreruperea va afecta consumatorii „ACET” din Zamca şi de pe străzile Ion Irimescu, Sofia Vicoveanca şi Traian Ţăranu din cartierul Obcini. Totodată, nu vor beneficia de apă locuitorii din blocurile T7 şi T8 de pe Bulevardul George Enescu, din blocurile T1, T2 şi T3 de pe strada Mărăşti şi din blocul T3 de pe strada Mărăşeşti. Apa va mai fi oprită pe străzile Alexandru cel Bun, Ştefan Dracinschi, Ştefan Tomşa, Doamna Maria Voichiţa, Cernăuţi, Ştefan Ştefureac, Nicolae Labiş, Semicercului, Solidarităţii, Dimitrie Dan, Platoului, George Coşbuc, Teodor Robeanu, Mirăuţi, Petru Muşat şi Teodor Ştefaneli. În acelaşi timp, vor fi afectaţi abonaţii „ACET” de la intersecţia cu strada Universităţii pînă la intersecţia cu strada Mihai Viteazu şi cei din comuna Şcheia. Tot pe 1 martie, de la ora 00.00 şi pînă la ora 13.00, în zona cartierelor Cuza Vodă 1 şi 2 şi a Ansamblului de locuinţe ANL de pe strada Privighetorii apa va avea presiunea scăzută şi nu va ajunge la etajele superioare ale blocurilor.
Zeci de mii de suceveni, fără apă rece
-
By Toni
- Categories: Ştiri
Related Content
Ion Lungu salută începerea lucrărilor la creșa din cartierul Europa, un proiect inițiat în 2023
By
Toni
9 septembrie, 2026
168 de ”boboci” se acomodează cu viața de liceu militar, la Cîmpulung Moldovenesc
By
Toni
4 septembrie, 2026
74 de ofițeri și subofițeri de la ISU Suceava, avansați în grad, la termen
By
Toni
31 iulie, 2026