Ziua porţilor deschise la ISU, pe 28 februarie

Pe 28 februarie, cînd este sărbătorită Ziua Protecţiei Civile, subunităţile ISU Suceava îşi vor deschide porţile pentru vizitatori. Între orele 09.00 și 15.00, militarii vor prezenta tehnica și echipamentele de intervenţie specifice. De asemenea, salvatorii îi vor învăţa pe vizitatori măsurile de protecţie în caz de incendiu, inundaţii, cutremur sau la descoperirea de muniţii neexplodate. În aceeași zi, reprezentanți ai ISU vor merge în marile centre comerciale din municipiul Suceava, unde vor derula acțiuni de informare preventivă și vor distribui flyere cu reguli de comportare în situația producerii unor dezastre naturale.

Exit mobile version