Invitat la ”Mopan” de Ziua Mondială a Pîinii și văzînd cu ce masă îmbelșugată a fost întîmpinat, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a ținut să facă masa și mai bogată. ”Mopan”-ul a lansat noua gamă de produse ”Pîine bună” și i-a invitat pe musafiri la o degustare de produse, iar domnul Șoldan, ca să nu fie mai prejos, a lansat proiectul ”Drumuri bune”. Pe 16 octombrie, în fața gazdelor și oaspeților ”Mopan”, domnul Șoldan a anunțat că Guvernul tocmai a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru șoseaua de centură a orașului Gura Humorului. Acesta declara că „a fost încă un pas birocratic și în 30 de zile va fi pe SEAP”, și a subliniat că valoarea investiției este de aproximativ 200 de milioane de euro. Nu au trecut multe minute de la declarația domnului Șoldan că acesta le-a transmis jurnaliștilor care au fost la evenimentul ”Mopan” că, de fapt, n-a fost aprobat nici un indicator, Guvernul amînînd decizia.
După alte cîteva minute, toată presa suceveană a primit un comunicat de la PNL Suceava în numele președintei partidului, Angelica Fădor, secretar de stat în cadrul Ministerului de Interne. Aceasta anunța că în ședința de Guvern din 16 octombrie au fost reaprobați indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Varianta de ocolire Gura Humorului”. Și se mai spunea în comunicat: ”Pentru că se vorbește despre cea mai aglomerată zonă a județului nostru, și anume orașul stațiune Gura Humorului, de foarte mulți ani, vă reamintim faptul că ideea construcției unei variante ocolitoare a fost lansată de administrația județeană liberală încă din anul 2019. (…) În ciuda tuturor șicanelor, astăzi concretizăm un proiect exclusiv al administrației liberale la care se lucrează de peste șase ani și tot Guvernul liberal condus de Ilie Bolojan aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi acestui obiectiv de investiţii atât de important pentru județul nostru”. Peste cîteva minute, PNL Suceava a transmis presei că, de fapt, n-a fost aprobat nici un indicator, Guvernul amînînd decizia.
Deci, a fost sau n-a fost? Păi, n-a fost. Domnul Șoldan este ditamai președintele Consiliului Județean și vicepreședinte PSD la nivel național, deci are conexiuni la Guvern. Doamna Fădor chiar face parte din Guvern. Vă dați seama ce harababură este în Guvernul României și cît de prost se comunică? Și vedeți ce preocupate sînt de a puncta la capitolul imagine PSD și PNL, care mai de care? O imagine pe care, însă, și-au șifonat-o transmițînd informații neadevărate.
