
În aproximativ 10 zile, zborurile „Tarom” pe relaţia Bucureşti-Suceava vor fi reluate în proporţie de 99%. Estimarea îi aparţine directorul aeroportului de la Salcea, Ioan Măriuţa, care la momentul la care am stat de vorbă cu domnia sa aştepta rezultatele auditului tehnic efectuat de compania aeriană al cărei principal acţionar este statul român. Preşedintele PSD al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, în calitatea sa de reprezentant al unicului acţionar al aeroportului, a spus, ulterior, că din verificările făcute a reieşit că treaba-i bună. Că Aeroportul „Ştefan cel Mare” oferă condiţii pentru continuarea zborurilor pe timpul iernii. Asta înseamnă că cele 99 de procente ale domnului Măriuţa au devenit 100 de procente şi că, în curînd, vor fi din nou zboruri „Tarom”. Nu în fiecare zi, aşa cum era pînă acum, ci numai cinci zile pe săptămînă. Şi nu seara aterizare, iar dimineaţa decolare, ci aterizare şi decolare în jurul prînzului, pentru ca piloţii să nu mai aibă atîtea bătăi de cap şi de inimă din pricina ceţii. După ce a spus că rezultatele auditului au mulţumit „Tarom”-ul, iar compania nu va anula zborurile de Suceava, aşa cum intenţiona, domnul Nechifor a ţinut să sublinieze că aeroportul nu este închis. Preşedintele Consiliului Judeţeana a spus că pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” aterizează sau decolează avioane charter. Cătălin Nechifor a dat ca exemplu ziua de 23 octombrie, cînd pe aeroportul de la Suceava au ajuns avioane ale unor companii din Rusia, Croaţia, Israel şi România. Într-adevăr, chiar dacă deocamdată „Tarom”-ul nu mai are curse de Suceava, aeroportul este deschis. Totuşi, acesta este închis. Cum ar veni, aeroportul de la Salcea este deschis-închis. El este mai mult închis, pentru că omul obişnuit nu are acces la el. E ca şi cum am vorbi despre piscina pe care o are vreunul dintre guţerii care s-au îmbogăţit furînd lemne. Piscina e deschisă pentru guţerii din familia lui, dar nu şi pentru marele public. Şi atunci, nu ne interesează. Cătălin Nechifor este preşedintele Consiliului Judeţean, iar domnia sa ar putea să vorbească despre faptul că aeroportul este deschis doar atunci cînd la acesta vor avea acces, di nou, şi cei care nu-şi permit să plătească zeci de mii de euro pentru închirierea unui avion. Adică, reprezentanţii marelui public. În concluzie, aeroportul de la Salcea este deschis, dar este cît se poate de închis.[audio:https://www.radiotop.ro/img/media/2013/11/tab-vineri-1-nov.mp3|titles=tab vineri 1 nov]