Că lucrurile au evoluat cu viteză şi într-o direcţie cîndva nebănuită o demonstrează apropierea Bisericii de tehnologie. Mănăstirea Putna transmite slujbele în direct pe pagina sa de Facebook cu mult înainte de apariţia noului coronavirus, care ar fi obligat lăcaşul de cult să facă aşa ceva. Mai nou, ajutoarele strînse de slujitorii bisericii nu înseamnă doar ouă, făină, caramele şi portocale, ci şi tablete. De pildă, Petru Balabasciuc, preot paroh la biserica din Păltiniș, comuna Panaci, a demarat pe Facebook campania „Ajută un copil să învețe on-line”. Mesajul transmis a fost: „20 de copii din Parohia Păltiniș au o situație financiară precară și au nevoie de ajutor pentru a învăța on-line. Acești copii pot fi medicii, profesorii sau preoții de mîine! Contribuie și tu! Donează o tabletă!”. Rezultatul? Părintele Balabasciuc a reuşit să adune 36 de tablete pentru copiii care provin din familii cu venituri modeste şi spune că mai aşteaptă încă opt tablete. La Rădăuţi, primarul Nistor Tătar a propus, iar Consiliul Local a aprobat ca banii repartizaţi pentru modernizarea unei fîntîni arteziene să fie folosiţi pentru achiziţionarea a 10-15 tablete. Astfel de iniţiative au şi alte primării sucevene, ca să nu spun că mai sînt şi iniţiative ale unor fundaţii de a pune pe băncile elevilor astfel de dispozitive. Pe acest fundal, deputata PNL de Dorna, Angelica Fădor, a anunţat că bugetul Ministerului Educației şi Cercetării a fost suplimentat cu suma de 150 de milioane de lei pentru anul acesta. Doamna Fădor a declarat că „obiectivul Ministerului Educației este să asigure accesul la activitățile didactice la distanță elevilor din medii defavorizate, înmatriculați în unitățile de învățământ preuniversitar”. Angelica Fădor a mai spus că printr-un ordin al ministrului Educației vor fi stabilite criteriile de repartizare a acestor dispozitive, în baza propunerilor unităților de învățămînt preuniversitar de stat. Deci, s-a trezit şi Ministerul Educaţiei să ofere tablete. Oricum, mai e mult de la alocarea bugetară şi pînă cînd tabletele vor ajunge în posesia copiilor. Împărţirea va fi a naibii de grea. Cine va avea o situaţie exactă, în condiţiile în care aruncă cu tablete în stînga şi-n dreapta şi primăriile, şi fundaţiile, şi Biserica, şi, mai nou, Guvernul? Va fi o hărmălaie de nedescris. Unul dintre jocurile copilăriei de care-mi aduc aminte se numea „Ala-bala portocala”. Ăstuia am putea să-i spunem „Alandala portocala”, dar cu condiţia ca pe lîngă una, două, trei tablete, fiecare copil să primească şi cîte o portocală.
Alandala portocala
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
Related Content
Suceava are și cu ce să iasă în lume. Nu cu multe, dar are
By
Toni
21 august, 2026
Cine nu are o Tatiana Vîntur să-și ”cumpere”
By
Toni
20 august, 2026
Criza de la tv și sărbătorile de la Suceava
By
Toni
19 august, 2026
Festivalul sucevean de Artă Medievală, pe lista temelor pentru vacanță
By
Toni
18 august, 2026
E clar: Vasile Rîmbu va fi candidatul PNL pentru Primăria Suceava
By
Toni
17 august, 2026
Ștrandul Sucevei, și scump, și fără mîncare și băutură de-acasă
By
Toni
14 august, 2026