Mihai Aurel Steiciuc a avut o minte brici. Înainte de ’89, Sam, cum îi spuneau apropiaţii, a lucrat într-un colectiv de elită din cadrul IRE-ului, E. On-ul de astăzi, o întreprindere considerată a fi de elită la vremea aceea. Mintea brici a lui Sam s-a ascuţit şi mai mult după căderea regimului totalitar, acesta lansîndu-se în afaceri alături de cîţiva colegi şi prieteni. Firma „Alisa” înfiinţată de Sam şi compania a fost prima societate comercială privată care a apărut în judeţul Suceava. Sam a fost alături şi de postul nostru de radio, sprijinindu-l încă de la început. Sam a fost o fire blîndă şi un domn în adevăratul sens al cuvîntului. Un domn care nu prea avea ce se băga în politică, dar care pînă la urmă a făcut-o. Mintea lui brici i-a spus să intre în politică şi să schimbe lucrurile. Nu a reuşit mare lucru. Nu a reuşit să schimbe lucrurile în politică, dar nici politica nu l-a schimbat pe el. A fost şef de partid şi a făct parte din Consiliul Judeţean şi din Consiliul Local Suceava. Cînd a văzut că politica rămîne ce a fost de secole şi că nu o poate aduce pe un drum cît de cît mai bun, Sam a lăsat-o baltă şi s-a dedicat doar afacerilor. Numai că, din nefericire, boala, de fapt bolile au dat peste el şi i-au luat din timpul pe care ar fi trebuit să-l dedice familiei şi afacerilor. La numai 65 de ani, Sam, care era internat de multă vreme în spital din cauza unei afecţiuni cardiace, s-a stins din viaţă. Păcat. Mare păcat. Sînt alături de toţi cei care acum suferă pentru că au pierdut un fiu, un frate, un soţ, un tată, un coleg, un prieten şi un cunoscut din categoria domnilor, sînt alături de toţi cei care l-am pierdut pe Sam. Dumnezeu să te odihnească, domnule Steiciuc, Dumnezeu să te odihnească, Sam.