Parlamentarii de Suceava au ignorat apelul la dialog lansat de Alianţa Sindicatelor din Învăţămînt. Organizaţia i-a invitat pe cei 18 parlamentari din judeţul nostru pentru a le spune că aşa nu se mai poate şi că trebuie făcut ceva împotriva salarizării discriminatorii a personalului nedidactic. Ei, dacă ar fi fost vorba despre vreun seminar organizat cu fonduri europene în care să se bată cîmpii în legătură cu prezentul promiţător şi cu viitorul luminos al şcolii sucevene, atunci poate că parlamentarii s-ar fi deplasat pînă la masa rotundă pe care s-ar fi aflat cafele, sucuri şi alune. Cum, însă, Alianţa Sindicatelor din Învăţămînt i-a invitat pe aceştia ca să le spună nişte lucruri neplăcute şi care necesită o abordare urgentă, aleşii poporului sucevean s-au dat ocupaţi. Doar deputata Sanda-Maria Ardeleanu s-a arătat interesată de apelul sindicatului din învăţămînt, aceasta trimiţîndu-şi consilierul la dezbatere. În rest, nimic. Nici nu e de mirare, pentru că parlamentarii nu s-au arătat interesaţi nici de alte probleme. De pildă, în municipiul Suceava nu este rezolvată problema privind desemnarea unui operator de salubritate, iar găsirea unui operator pe partea de transport şi distribuţie a energiei termice este îngreunată. Şi într-un caz, şi-n celălalt, piedicile sînt puse de o legislaţie încîlcită pe care nici unul dintre parlamentarii de Suceava nu şi-a propus să o descîlcească. Spun asta fiindcă în spaţiul public nu au apărut informaţii că vreun senator ori vreun deputat de la noi ar fi scris vreun proiect de modificare a stufoasei legislaţii în baza căreia se organizează licitaţii pentru diferite lucrări şi servicii. Parlamentarii suceveni sînt insensibili şi la nenumăratele nemulţumiri ale cetăţenilor care vizează activitatea asociaţiilor de proprietari. Şi exemplele ar putea continua. În concluzie, de la reprezentanţii Sucevei în Senat şi în Camera Deputaţilor nu putem avea aşteptări prea mari.[audio:https://www.radiotop.ro/img/media/2014/05/tab-joi-22-mai.mp3|titles=tab joi 22 mai]
Aleşii de la care nu poţi avea aşteptări
-
By Toni
- Categories: Tableta zilei
Related Content
PNL Suceava și Vasile Rîmbu, de mînă, spre ieșirea pe ușa din dos a scenei politico-administrative locale
By
Toni
16 octombrie, 2026
Școala de la Muzeul de Istorie Suceava, dar și din sala de sport de la Todirești
By
Toni
15 octombrie, 2026
Criticii lui Vasile Rîmbu, atacați grosolan de aparatul său de propagandă
By
Toni
14 octombrie, 2026
Aglomerația infernală din Suceava și ouăle de bibilică ale Primăriei
By
Toni
13 octombrie, 2026
Ștefan Groza, fugărit de Suceava, așteptat cu brațele deschise de Botoșani
By
Toni
12 octombrie, 2026
La Piața Verești găsești de toate, inclusiv simțul umorului
By
Toni
9 octombrie, 2026