De pe scena Revelionului în aer liber organizat în centrul municipiului Suceava s-a anunțat că anul 2023 este Anul ”Ciprian Porumbescu”. Un an stabilit prin lege și pe care Consiliul Județean Suceava îl vrea plin de evenimente dedicate marelui compozitor organizate cu ajutorul instituțiilor de cultură din subordine. Este vorba despre Muzeul Național al Bucovinei, Biblioteca Bucovinei ”I. G. Sbiera”, Centrul Cultural ”Bucovina” și Ansamblul ”Ciprian Porumbescu”. Și nu doar acestea ar trebui să fie implicate, ci și alte entități ori persoane fizice. În urmă cu cîteva zile, responsabilul cu activitățile culturale din cadrul Consiliului Județean, vicepreședintele Niculai Barbă, declara: ”Dacă în 2023 Timișoara este Capitală Culturală Europeană, atunci Bucovina, prin Ciprian Porumbescu, va deveni o capitală a românismului. Îmi propun și îmi doresc să nu fie zi în care să nu vorbim despre Ciprian Porumbescu și îmi propun ca pe parcursul anului viitor să nu fie român care să nu vorbească despre Ciprian Porumbescu. Cînd vorbim despre Ciprian Porumbescu nu vorbim numai despre muzică, ci vorbim și despre România și despre ce înseamnă să fii român. (…) Îi provoc pe toți cei care pot vorbi despre România, despre ce înseamnă a fi român, pe toți care simt românește să se implice în calendar”. Ciprian Porumbescu este Ciprian Porumbescu, Suceava are cu ce se mîndri și este de datoria insituțiilor de profil să cinstească memoria marelui compozitor, dar trebuie să nu se uite că ce este prea mult strică. Dacă toată ziua Ciprian Porumbescu în sus și Ciprian Porumbescu în jos, atunci publicul se va plictisi, iar momentele de vîrf ale Anului ”Ciprian Porumbescu” nu vor mai mișca pe nimeni. Pe vremea cînd celebrul grup ”Divertis” era pe val, l-am întrebat pe unul dintre membrii acestuia de ce se merge cu spectacolele prin țară, în marile orașe, doar o singură dată pe an. Artistul mi-a spus că publicul lui ”Divertis” vrea în primul rînd calitate, și nu cantitate, și că dacă spectacolele ar fi mai dese, atunci mesajele s-ar dilua, iar publicul și-ar pierde interesul. O vorbă din popor spune: ”Mai răruț, că-i mai drăguț”. Anul ”Ciprian Porumbescu” trebuie să însemne implicare, dar este nevoie și de cumpătare.
Anul ”Ciprian Porumbescu”, implicare, dar și cumpătare
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
- Tags: Anul Ciprian PorumbescuConsiliul Județean SuceavaNiculai Barbă
Related Content
Bine veți reveni la Suceava, domnule Dimian!
By
Toni
19 octombrie, 2026
PNL Suceava și Vasile Rîmbu, de mînă, spre ieșirea pe ușa din dos a scenei politico-administrative locale
By
Toni
16 octombrie, 2026
Școala de la Muzeul de Istorie Suceava, dar și din sala de sport de la Todirești
By
Toni
15 octombrie, 2026
Criticii lui Vasile Rîmbu, atacați grosolan de aparatul său de propagandă
By
Toni
14 octombrie, 2026
Aglomerația infernală din Suceava și ouăle de bibilică ale Primăriei
By
Toni
13 octombrie, 2026
Ștefan Groza, fugărit de Suceava, așteptat cu brațele deschise de Botoșani
By
Toni
12 octombrie, 2026