A mai apărut un top în care românii ocupă poziţii fruntaşe. Aşa cum ne-am obişnuit, dacă se întîmplă să conducem în clasament, ne ia cu emoţii pentru că nu e de bine. De data aceasta aflăm că românii sunt printre cei mai mari consumatori de cartofi din Europa, cu o cantitate de 94 de kilograme pe an. O spune Federaţia Cartofului. Şi cum nouă ne place să facem lucrurile cu responsabilitate atunci cînd o facem prost, nu e suficient că mîncăm atît de mulţi cartofi dar îi şi alegem pe cei mai ieftini, de calitate inferioară. Mai mult de 20 de kilograme din cele 94, sunt cartofi de dimensiuni mari, aduşi la preţuri foarte mici din import, de proastă calitate din punct de vedere culinar. Cartoful este a doua pîine a românului, dar cum românul mănîncă pîine cu cartofi, e ca şi cum ar mînca pîine cu pîine. E trist, căci asta se traduce prin sărăcie lucie. Deşi sîntem mari consumatori de cartofi nu înseamnă că ne şi pricepem – nici să-i alegem, nici să-i gătim, nici să-i combinăm şi să-i mîncăm. Cartoful bun de mîncat e cel cu diametrul de pînă în 8 centimetri. Noi, nu. Noi îi alegem pe cei mari, frumoşi. Pentru că sînt mari şi frumoşi şi sînt mai uşor de curăţat. De fapt, sînt plini de apă şi nu-s la fel de gustoşi precum cei mici. Ţăranul român e supărat foc dacă barabulele-s mici şi zice că iar n-a avut noroc. Românul nu ştie nici să-l gătească cel mai sănătos. Dacă nu e prăjit, cartoful e pure, că doar natur sau la cuptor în coajă n-are farmec. Mă rog, pînă la urmă, nu am căderea de-a avea opinii culinare, iar pînă una alta cartoful e precum codrul, frate cu românul. Cartoful nu ne omoară, dar nici nu ne lasă să trăim bine. Şi cum nu vreau deloc, dar deloc, să fac aluzii politice, închei.