Cei trei reprezentanți USR-PLUS din Consiliul Local Suceava așteaptă ziua de 25 martie, pentru ca deliberativul local să dea undă verde participării municipiului la programul Comisiei Europene „100 de orașe neutre din punct de vedere climatic pînă-n 2030”. Prin participarea la acest program, Suceava ar putea obține de la Comisia Europeană bani pentru termoficarea locuințelor, gestionarea deșeurilor, transport urban ecologic și extinderea surselor de energie verde. Important de subliniat este că alesul USR-PLUS Dan Nichiforel ar vrea ca acest proiect să nu aibă culoare politică, în ciuda faptului că este propunerea alianței din care dumnealui face parte. Domnul Nichiforel a declarat: ”Proiectul e la punctul 22 pe ordinea de zi și mi-aș dori foarte mult să reușesc să îi influențez pe colegii mei să îl voteze. Mi-aș dori ca acest proiect să fie unul transpartinic… Să nu mai fie realizarea celor din stînga sau a celor din dreapta, ci să fie realizarea noastră, a consilierilor locali, pentru cetățenii Sucevei”. Iată un semn de normalitate. De regulă, după alegeri, primarii și consilierii locali spun ceva de genul: ”Ne vom dezbrăca de haina politică și vom face numai administrație. Vom lucra numai pentru binele localității și al cetățenilor”. De cele mai multe ori vorbele rămîn vorbe. Domnul Nichiforel a părut, efectiv, sincer atunci cînd a spus că și-ar dori ca proiectul să nu aibă un ambalaj politic pe care să scrie USR-PLUS, PNL, PSD sau PMP, partidele reprezentate în Consiliul Local Suceava. Așa ar trebui să arate normalitatea. Proiectul cu privire la Suceava verde ar putea să fie votat de consilierii locali, iar propunerea domnului Nechiforel ar putea fi acceptată și ar trebui acceptată. Și asta pentru că pînă la viitoarele alegeri mai e mult și electoratul oricum uită.
Așa ar trebui să arate normalitatea
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
- Tags: consilieri localiSuceava verdeUSR-PLUSvot
Related Content
Teatrul ”Matei Vișniec” Suceava, un punct pe harta turismului cultural și de eveniment
By
Toni
6 noiembrie, 2026
Lucrările de consolidare la cele două Cetăți sucevene merg bine
By
Toni
5 noiembrie, 2026
Dacă la Suceava o să fie polivalentă, la ce mai trebuie o sală pentru spectacole la Salcea?
By
Toni
4 noiembrie, 2026
Renumitul medic ortoped Razvan Bandac și-a aflat locul - doar în sala de operații
By
Toni
3 noiembrie, 2026
Primăria Suceava, cît pe ce să dea 1,2 milioane de euro pe niște cai verzi de pe pereți
By
Toni
2 noiembrie, 2026
Spital municipal la Suceava, o abureală. Cu ce, cu cine și pentru ce?
By
Toni
30 octombrie, 2026