Are 24 de ani și este student la Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava în anul II. S-a născut la Suceava unde a locuit pînă la vîrsta de 6 ani, după care s-a mutat cu familia la București, unde a absolvit cursurile unui colegiu cunoscut. A făcut o școală tehnică de ingineri de sunet și a plecat la facultate în Danemarca. De la 13 ani cîștigă bani muncind în online. Are un site al lui și scrie cărți. Pînă la a se apuca de scris a citit foarte mult și încă mai citește. Știe cîteva limbi străine, printre care franceza și engleza. Are foarte multe pasiuni, în fruntea listei fiind istoria, și are o cultură generală vastă. A fost și este implicat în foarte multe proiecte, inclusiv de voluntariat. Pe scurt, acesta este Victor Rouă. Așa a reieșit din discuția pe care am avut-o cu el în cadrul unei emisiuni la radio. Victor ar fi putut să studieze și să lucreze în foarte multe locuri din lumea asta, dar a ales să revină la Suceava pentru că este un oraș liniștit și cu mai puțină poluare, și fiindcă are rădăcini puternice aici. Este reconfortant să întîlnești un tînăr atît de cult, de implicat și cu atîta energie și idei. Dar are cui să-i semene, pentru că Victor este nepotul eminentului profesor de latină Emil Ursu, care a plecat la cele veșnice la mijlocul anilor 90. Domnul Ursu a fost o personalitate a Sucevei pe care au apreciat-o, poate nu pe moment, și elevii săi, și sucevenii care nu i-au fost elevi, dar care l-au cunoscut fizic ori numai din multele povești în care era personajul principal. Din păcate și pentru unul, și pentru celălalt, Emil Ursu s-a stins din viață înainte ca Victor să se nască. Însă, Victor îl știe prea bine pe bunicul său datorită bogatei moșteniri pe care i-a lăsat-o. I-a lăsat o bibliotecă și dorința de cunoaștere și de a dărui și altora din ceea ce a reușit să acumuleze.
Așa bunic, așa nepot
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
- Tags: Emil UrsuSuceavaVictor Rouă
Related Content
Distanța dintre Suceava și Madrid este de 3.235 de kilometri și de 3.235 de ani lumină
By
Toni
23 septembrie, 2026
Microbiștii, la ”Matei Vișniec”, iubitorii de teatru, la meciurile Cetății
By
Toni
22 septembrie, 2026
Polivalenta Sucevei. O realizare de ultimă oră care încearcă să acopere un eșec
By
Toni
21 septembrie, 2026
Bani și reclamă pentru Arhiepiscopia Înaltului Calinic contra reclamă pentru primarul Rîmbu
By
Toni
18 septembrie, 2026
Municipiul Suceava. Păcat de fructele care zac pe jos călcate în picioare
By
Toni
17 septembrie, 2026
Domnule Rîmbu, chiar ne apucăm de citit sau doar ne facem că citim preț de o fotografie?
By
Toni
16 septembrie, 2026