Un candidat la alegerile parlamentare a declarat la o întrunire electorală organizată la Mitocu Dragomirnei că „aceasta este o comună de oameni harnici şi muncitori, şi este nedrept ca tocmai aici, la cîţiva kilometri de Suceava, localnicii să nu aibă apă curentă, canalizare şi gaz metan, condiţii minime pentru un trai civilizat”. Astfel de declaraţii fac mai toţi candidaţii la alegerile parlamentare din judeţul Suceava. Candidaţii, indiferent sub flamura cărui partid participă la scrutinul programat pe 9 decembrie, deplîng soarta localităţilor. Că nu-i posibil ca o comună aflată la 20 de kilometri de Rădăuţi să nu aibă drumuri asfaltate, că nu se poate ca un sat situat la 25 de kilometri de Cîmpulung să nu aibă reţea de iluminat public sau că este ieşit din comun ca elevii să meargă cîte cinci kilometri pe jos pînă la şcoala aflată la doar 10 kilometri de Fălticeni. Cred că în această perioadă cel mai bine merge afacerea cu lacrimi de crocodil, pentru că domnii care-şi doresc să ajungă deputaţi ori senatori trebuie să ude un pic, pentru efect, bluza de trening sau bundiţa votantului care participă la întrunirile electorale. Pentru toţi candidaţii, cetăţenii, indiferent de localitatea de domiciliu a acestora, sînt oameni harnici şi serioşi. Acesta este vîrful populismului de care dau dovadă activiştii de partide care în această perioadă aleargă după voturi. Toţi oamenii sînt harnici şi serioşi, însă în sala în care are loc evenimentul electoral miroase a toate alea. Atît de la sala pe care nu a curăţat-o nimeni de multă vreme, cît şi de la hainele pe care le poartă doamnele şi domnii votanţi. Toţi oamenii sînt harnici şi serioşi, însă stau pămînturile nelucrate, iar munţi de gunoaie se înalţă peste tot. Toţi oamenii sînt oameni în adevăratul sens al cuvîntului, dar nu e zi în care Poliţia să nu anunţe producerea de crime, violuri şi tîlhării. Ei, la fel cum sînt votanţii, adică harnici şi serioşi, la fel sînt şi vor fi în veacul vecilor amin şi reprezentanţii lor în Parlament.[audio:https://www.radiotop.ro/img/media/2012/11/tab-joi-29-nov.mp3|titles=tab joi 29 nov]
Aşa om, aşa parlamentar
-
By Toni
- Categories: Tableta zilei
Related Content
Festivalul sucevean de Artă Medievală, pe lista temelor pentru vacanță
By
Toni
18 august, 2026
E clar: Vasile Rîmbu va fi candidatul PNL pentru Primăria Suceava
By
Toni
17 august, 2026
Ștrandul Sucevei, și scump, și fără mîncare și băutură de-acasă
By
Toni
14 august, 2026
Valul de festivaluri de la Suceava ar putea fi spart în niște valuri mai mici
By
Toni
13 august, 2026
Cetatea de Scaun a Sucevei și Muzeul de Istorie merită mai mult respect
By
Toni
12 august, 2026
Bune și mai puțin bune, cu trenul privat Suceava-litoralul Mării Negre
By
Toni
11 august, 2026