Direcția de Sănătate Publică Suceava recunoaște că are o problemă. O problemă cu falsele vaccinări chiar ale propriilor salariați. Doi, deocamdată. Există suspiciuni că o persoană, care între timp a decedat din cauza infecției, și o alta au intrat în Registrul Electronic Național al Vaccinărilor unde s-au trecut ca vaccinate, în condițiile în care ele nu se vaccinaseră. Deci, Suceava iar este pe punctul de a intra în topul nedorit al nefăcutelor. Dacă alții au inventat vaccinarea la chiuvetă, vaccinul fiind aruncat și nicidecum introdus în corpul omului, Suceava pare-se că a inventat vaccinarea la calculator. Sau pe calculator, nu știu cum este corect. DSP-ul spune că este vorba despre cazuri izolate, însă nu trebuie să luăm de bună ce spune instituția condusă de Olivia Ioana Vlad, pentru că abia au aflat despre șmecheria suceveană Ministerul Săntății și Inspectoratul Județean de Poliție Suceava. Cine știe ce surprize vor mai aduce anchetele. Și încă ceva. Există informații credibile că unele caravane ale Direcției de Sănătate Publică care au umblat cu vaccinarea prin județ doar s-au făcut că vaccinează. Astfel, ar exista multe cazuri de vaccinări doar pe hîrtie. Nu este clar dacă aceste caravane doar au mimat vaccinarea contra unor șpăgi sau au făcut-o gratis, pentru că și reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Suceava nu cred în vaccinare. Conform unor informații de dată recentă puse la dispoziție de Prefectura Suceava, doar 70% dintre angajații DSP sînt vaccinați. Însă, în lumina noilor informații, procentul poate fi unul mincinos. Suceava a fost Lombardia României la debutul crizei sanitare, are cel mai mic procent de vaccinare și este pe primul loc pe țară la numărul de accidente mortale de circulație. Asta este tot ce-i mai trebuia județului Suceava: un scandal legat de falsele vaccinări. Unul care consemnează și o premieră: vaccinarea la sau pe calculator.
Asta-i mai lipsea Sucevei: un scandal al vaccinărilor false
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
- Tags: anchetecaravana vaccinăriiDSP Suceavafalsuri
Related Content
Microbiștii, la ”Matei Vișniec”, iubitorii de teatru, la meciurile Cetății
By
Toni
22 septembrie, 2026
Polivalenta Sucevei. O realizare de ultimă oră care încearcă să acopere un eșec
By
Toni
21 septembrie, 2026
Bani și reclamă pentru Arhiepiscopia Înaltului Calinic contra reclamă pentru primarul Rîmbu
By
Toni
18 septembrie, 2026
Municipiul Suceava. Păcat de fructele care zac pe jos călcate în picioare
By
Toni
17 septembrie, 2026
Domnule Rîmbu, chiar ne apucăm de citit sau doar ne facem că citim preț de o fotografie?
By
Toni
16 septembrie, 2026
Unii pot răsufla ușurați - Mihai Dimian nu vrea nici la Primăria Sucevei, nici la CJ
By
Toni
15 septembrie, 2026