
Duminică, 22 mai, la Frasin, a fost lumea de pe lume. N-au fost chiar 30.000 de iubitori de muzică populară şi de grătare, aşa cum au scris unele ziare şi site-uri, dar a fost aglomerat. Frasinul şi fosta tabără „Bucşoaia” au fost gazdele manifestării „Hora Bucovinei”, o acţiune organizată de Consiliul Judeţean, al cărui preşedinte este liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur. La ediţia din 2009 a fost prezent şi preşedintele Traian Băsescu. A fost pentru că urmau alegerile prezidenţiale, iar domnul Băsescu trebuia să facă băi de mulţime şi să se bată pe burtă cu cît mai mulţi reprezentanţi ai sfîntului popor român. În cinstea sosirii lui Traian Băsescu, cîteva oi au scris cu trupurile lor „Bucovina”. Asta pentru că aşa le-a învăţat Dragoş Juravle, unul dintre directorii Consiliului Judeţean. Anul acesta, oile n-au mai scris nimic, fiindcă n-a mai venit nici o persoană publică importantă. Ei, a fost prim-vicepreşedintele PDL la nivel naţional Gheorghe Flutur, dar acesta este de-al locului, aşa că oile şi-au spus că nu e cazul să se repeadă ca oile şi să scrie nu ştiu ce pe dealuri. La Frasin, un bătrîn din Rădăşeni s-a apropiat de domnul Flutur şi l-a pupat. Omul i-a arătat lui Gheorghe Flutur o cutie de chibrituri cu chipul său, pe care o păstrase din campania electorală din 2008. Totodată, acesta avea şi o fotografie în care erau domnul Flutur şi Traian Băsescu. Cît timp a stat la „Hora Bucovinei”, Gheorghe Flutur a fost privit cu simpatie de oamenii veniţi la mici, bere şi muzică populară. Sau nu a fost privit de loc. Oricum, nimeni nu i-a bătut obrazul prim-vicepreşedintelui PDL Gheorghe Flutur. Nici nu l-a huiduit atunci cînd a urcat pe scenă. Nimeni nu l-a fluierat pe domnul Flutur pentru că face parte din conducerea principalului partid de guvernămînt. Nimeni nu l-a înjurat pe domnul Flutur, chiar dacă liderii naţionali ai PSD şi PNL l-au tot criticat pe acesta. Lucrul acesta ar trebui să le dea de gîndit liderilor Opoziţiei, care, uitîndu-se la sondaje, se şi văd cîştigători ai alegerilor locale şi generale de anul viitor. Ar trebui să le dea de gîndit cu atît mai mult cu cît, la Frasin, erau condiţii pentru huidurea preşedintelui PDL al Consiliului Judeţean Suceava. Era soare puternic, era băutură multă şi erau oameni nemulţumiţi de actuala guvernare, oameni care s-ar fi putut lesne pierde în mulţimea prezentă la „Hora Bucovinei”.
tab marti 24 mai