De curînd, primăriţa comunei Ilişeşti, Paraschiva Savu, dădea lumii de veste că şi-n această localitate se face treabă. Că şi la Ilişeşti se derulează proiecte cu fonduri europene, care vor conduce comuna pe cele mai înalte culmi de progres şi civilizaţie. De exemplu, doamna Savu a declarat că se lucrează la asfaltarea drumului care merge la căminul de bătrîni. În plus, în comuna Ilişeşti se află în construcţie un imobil în care va funcţiona un „after school”. Adică, un loc în care elevii, după terminarea orelor, îşi vor putea face lecţiile cu ajutorul unor învăţători şi profesori. Foarte frumos. Investiţia de la Ilişeşti este în valoare totală de 3 milioane de euro, din care 2,5 milioane de euro de la Uniunea Europeană, iar restul de la bugetul de stat şi de la cel al localităţii. Deci, vorbim despre o investiţie făcută din bani publici, pentru că şi banii de la Bruxelles sînt publici, şi nu picaţi din Lună, aşa cum încearcă să ne îmbrobodească tot felul de şmecheri. Pe o parte din fonduri au pus sau vor pune mîna şi firmele sucevene „Wareso” şi „Test Prima”, două dintre societăţile comerciale care nu se mai pot dezlipi de banul public. Mai ales cînd acesta este ban, şi nu mărunţiş. Aşadar, cîteva firme vor cîştiga 3 milioane de euro pentru ceea ce fac la Ilişeşti. Şi ce fac? O clădire cu vreo două etaje, cu vreo trei grupuri sanitare şi cu nişte bănci, table de scris şi muşcate de pus în geam. Şi unde o fac? Chiar lîngă şcoala din localitate, care are arată de parcă ar fi făcută pe vremea cînd Ion Creangă era elev. Bani pentru o şcoală nouă nu sînt, în schimb s-au găsit 3 milioane de euro pentru o fiţă. O fiţă pentru care Primăria Ilişeşti va trebui să facă rost de bani pentru cheltuielile de întreţinere şi pentru învăţătorii şi profesorii care vor face lecţii cu elevii după terminarea orelor de curs. Iată încă o dovadă că la noi multe dintre fondurile europene se duc pe tot felul de prostii. Dar mai ales se duc în buzunarele unor firme abonate la lucrări pe banul public. Tot ni se spune că dacă am atrage mai multe fonduri europene am duce-o mai bine. Pe naiba. Ar duce-o şi mai foarte bine firmele „băieţilor deştepţi”. Atît.
Bani pentru „băieţii deştepţi”
-
By Toni
- Categories: Tableta zilei
Related Content
Criticii lui Vasile Rîmbu, atacați grosolan de aparatul său de propagandă
By
Toni
14 octombrie, 2026
Aglomerația infernală din Suceava și ouăle de bibilică ale Primăriei
By
Toni
13 octombrie, 2026
Ștefan Groza, fugărit de Suceava, așteptat cu brațele deschise de Botoșani
By
Toni
12 octombrie, 2026
La Piața Verești găsești de toate, inclusiv simțul umorului
By
Toni
9 octombrie, 2026
Creșe n-avem, dar propaganda lui Vasile Rîmbu vă place?
By
Toni
8 octombrie, 2026
Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava, din nou la sport
By
Toni
7 octombrie, 2026