
Preşedintele PDL al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a vorbit în nenumărate rînduri despre investiţiile făcute în sistemul de sănătate sucevean de cînd domnia sa se află la conducerea judeţului. Adică, din 2008. Domnul Flutur a spus că, numai anul trecut, la Spitalul Judeţean s-au făcut investiţii de 23 de milioane de lei. Şi că, la nivelul judeţului, investiţiile totale în spitale au fost de peste 40 de milioane de lei. Repet, este vorba despre investiţiile realizate numai în 2011. Probabil că, din 2008 şi pînă astăzi, suma investită în spitalele sucevene depăşeşte 100 de milioane de lei. Ceea ce este foarte bine. După această deschidere o să-mi permit să dau un citat din şeful lui Gheorghe Flutur, adică din Traian Băsescu: „În 2005, cheltuielile României cu sănătatea, adică CNAS şi Ministerul Sănătăţii, au fost de 10,9 miliarde de lei. În 2011, cheltuielile cu sănătatea ale CNAS plus Ministerul Sănătăţii au fost de 24,3 miliarde de lei. Nu compar valoarea leului în 2005 cu 2011. A fost erodat, afectat de inflaţie, dar oricum nu avem o inflaţie de 223% în acest interval care să fi menţinut suma aceeaşi ca în 2005”. Mulţumesc, domnule Băsescu. Prin această declaraţie Traian Băsescu a vrut să spună că în domeniul sănătăţii este o mare risipă. Este, într-adevăr, dar nu atît de mare cît dă de înţeles domnul Băsescu. Traian Băsescu a omis intenţionat să amintească sumele de bani care au fost investite în aparatură şi în modernizarea spitalelor, în şase ani de zile. În spitalele din toată ţara, nu doar în cele din judeţul nostru. Dar, pe Traian Băsescu nu-l interesează ca sistemul de sănătate să fie mai eficient şi ca pacienţii să aibă parte de un tratament mai bun. Domnul Băsescu vrea doar ca oamenii regimului să pună stăpînire pe sistemul de sănătate. Cel din care fac parte şi spitalele în care s-au băgat, din fonduri publice, multe miliarde de lei.tab marti 17 ian