Bătaie de joc

În urmă cu mai puţin de un an, primarul comunei Adîncata,Viorel Cucu, anunţa cu bucurie că la şcoala cu clasele I-IV se va amenaja un grup sanitar. Nu în fundul curţii, ci în interiorul unităţii de învăţămînt. Banii nu fuseseră alocaţi de comună, de Consiliul Judeţean sau de Ministerul Educaţiei, ci de un cetăţean elveţian. Walter Podolak a făcut o donaţie de 5.000 de franci elveţieni. Primarul Cucu era bucuros, dar şi mîhnit în acelaşi timp. Acesta declara la vremea respectivă: „Îi mulţumim domnului Podolak, dar nu este normal pentru că ne ajută străinii, iar noi nu ne putem ajuta deloc”. La debutul actualului an de învăţămînt, cinci părinţi din Adîncata şi-au luat copiii de mînă şi au mers la Inspectoratul Şcolar pentru a cere ca aceştia să fie transferaţi la o unitate de învăţămînt din Suceava. Primarul Viorel Cucu spunea atunci că părinţii sînt nemulţumiţi din cauză că şcoala din centru se află în reconstrucţie, cu toate că lucrările trebuiau să fie gata încă din 2009. Jumătate din şcoală era nefuncţională, iar copiii învăţau în două schimburi. Nu mai ştiu dacă părinţii chiar şi-au transferat copiii la Suceava, dar ştiu că, de curînd, primarul Cucu anunţa că aproape jumătate din bugetul comunei, care este de 3,4 milioane de lei, este alocat învăţămîntului. Pentru salarii, dar şi pentru o serie de lucrări care trebuie efectuate la cele cîteva şcoli din Adîncata. Comuna despre care fac vorbire este una dintre multele localităţi sucevene unde sînt probleme cu infrastructura şcolară. Cu toate acestea, Inspectoratul Şcolar Suceava s-a ocupat de cu totul altceva. În loc să facă presiuni la Bucureşti pentru ca şcolile din mediul rural să primească fonduri, Inspectoratul s-a zbătut să primească 50 de miliarde de lei pentru construirea unui sediu nou pentru Casa Corpului Didactic. Şi nimănui nu i-a crăpat obrazul de ruşine pentru asta, şi nimeni nu vrea să-i tragă la răspundere pe cei care s-au ocupat de această afacere în loc să fie preocupaţi de copiii şi de profesorii de la ţară. Bătaie de joc.[audio:https://www.radiotop.ro/img/media/2014/03/tab-marti-11-martie.mp3|titles=tab marti 11 martie]

Exit mobile version