Încercarea Consiliului Județean Suceava de a-i ”agăța” pe tinerii specialiști în medicină cu locuințe cu chirie modică reprezintă un eșec. Dovada este aceea că doar trei cereri pentru locuințe de serviciu au fost depuse pentru blocul construit special pentru medici în curtea Spitalului Vechi. În blocul ridicat prin Compania Națională de Investiții sînt nu mai puțin de 15 apartamente cu cîte două camere și alte 15 cu cîte trei camere. Poate că medicii fug de ideea de a locui alături de colegi de-ai lor cu care toată ziua dau nas în nas pe holurile spitalului. Probabil că s-a dus vremea blocurilor în care stau la un loc oameni care lucrează împreună. În municipiul Suceava avem blocul Armatei, blocul IRE-ului, blocul Termica și alte asemenea blocuri. Însă, nici acestea nu mai sînt ce-au fost. Mulți dintre cei care locuiau în astfel de blocuri au plecat le cele veșnice ori s-au mutat la țară, lăsîndu-i pe copii în locul lor. Astfel, blocurile s-au ”colorat” și cu șomeri, și cu ingineri, și cu medici, și cu pensionari, și cu militari. Pe de altă parte, unii medici vin la Suceava prin căsătorie și au unde sta. Alții sînt copii de bani gata și-și permit să plătească o chirie mai mare ori chiar să-și cumpere o locuință. Nefiind cerere pentru astfel de apartamente, Consiliul Județean Suceava ar trebui să ceară o derogare de la CNI, pentru a permite ca și alte categorii de personal să locuiască acolo. E păcat ca ditamai blocul nou să rămînă nelocuit. În Suceava vin și tineri asistenți medicali, și tineri ingineri, și tineri artiști. Cert este că administrația județeană ar trebui să renunțe la ”cîrligul” numit locuință cu care a ieșit la ”pescuit” tineri specialiști în medicină. Administrația județeană, în subordinea căreia se află Spitalul Județean, ar trebui să folosească drept ”cîrlig” doar condițiile foarte bune de lucru din spital, veniturile ridicate care pot fi obținute și posibilitățile de petrecere a timpului liber în municipiul Suceava și-n împrejurimi.
Blocul de la Suceava pentru tinerii medici, construit degeaba
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
- Tags: locuințe mediciSpitalul Județean Suceava
Related Content
PNL Suceava și Vasile Rîmbu, de mînă, spre ieșirea pe ușa din dos a scenei politico-administrative locale
By
Toni
16 octombrie, 2026
Școala de la Muzeul de Istorie Suceava, dar și din sala de sport de la Todirești
By
Toni
15 octombrie, 2026
Criticii lui Vasile Rîmbu, atacați grosolan de aparatul său de propagandă
By
Toni
14 octombrie, 2026
Aglomerația infernală din Suceava și ouăle de bibilică ale Primăriei
By
Toni
13 octombrie, 2026
Ștefan Groza, fugărit de Suceava, așteptat cu brațele deschise de Botoșani
By
Toni
12 octombrie, 2026
La Piața Verești găsești de toate, inclusiv simțul umorului
By
Toni
9 octombrie, 2026