Acum există confirmarea oficială a faptului că Bogdan Loghin a fost dat afară din PSD şi şi-a pierdut funcţia de viceprimar al municipiului Rădăuţi pentru că tînjea la candidatura pentru funcţia de primar. Confirmarea a venit din partea preşedintelului Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, senatorul Ioan Stan, care într-un interviu acordat newsbucovina a declarat: „I-am spus: Tinere, stai liniștit. Ne vom întîlni, calm, în cadrul partidului. Dorești să fii candidatul PSD la funcția de primar? Cu cea mai mare plăcere, dar ne întîlnim într-un cadru organizat, așa cum se face în cadrul oricărui partid”. Deci, a existat o discuţie între Ioan Stan şi Bogdan Loghin în care tînărul pesedist şi-a exprimat dorinţa de a candida la alegerile locale de anul viitor. E limpede acum că pe domnul Loghin nu l-a apucat antipesedismul pentru că liderii de la centru ai partidului au luat-o pe arătură, ci l-au apucat nervii fiindcă PSD-ul nu i-a garantat că-l va face candidat. Totodată, preşedintele Organizaţiei Municipale Rădăuţi a PSD, primarul Nistor Tătar, l-a dat afară din partid ca să scape de el. Pe de altă parte, asta spusă de senatorul Stan cu candidaturile care se stabilesc la partid, într-un cadru organizat, aşa cum se face la toate formaţiunile politice, e un fel de glumă. Candidaturile importante se stabilesc în cadru restrîns, iar la partid numai se votează aşa cum au hotărît şefii. Aşa e la toate partidele. Dovada o reprezintă faptul că Bogdan Loghin, abia dat afară din PSD şi neînscris deocamdată în PNL, a şi fost anunţat de liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, drept candidat al liberalilor pentru funcţia de primar al Rădăuţilor. Ei, nu chiar a fost, domnul Flutur doar a dat de înţeles acest lucru. Şi cum să nu fie candidat domnul Loghin, dacă Gheorghe Flutur a început să-l poarte cu dumnealui pe la interviuri şi să spună despre el că este un brad tînăr pe care-l creşte şi cu care se mîndreşte?