
Suceava are nevoie de locuri de parcare- indubitabil. Străzi precum Bulevardul George Enescu şi Universităţii sînt pe cît de traficate, pe atît de greu practicabile iar lărgirea lor şi reamenajarea sînt absolut justicificate. Primarul Ion lungu a anunţat că cele două artere vor fi lărgite cu încă o bandă, ceea ce va permite şi amenajarea a peste 220 de locuri de parcare. Pentru asta vor fi tăiaţi 70 de tei, înşiraţi de-a lungul celor două străzi. Simplu şi aproape pocnind din degete, 70 de arbori vor dispărea din peisajul urban şi aşa mai degrabă gri, dominat de betoane şi astfalt spart. Lucrările sînt programate să înceapă luni, pe 23 februarie. Dacă pînă atunci vor primi toate avizele necesare, oamenii de la Domeniul Public din Primăria Suceava se vor apuca de treabă cu ce este mai uşor – tăierea teilor, acţiune pentru care primarul Ion Lungu a cerut deja concursul populaţiei care, de săptămâna viitoare, ar trebui să-şi parcheze maşinile în altă parte decît pe lateralele celor două străzi. Tot primarul, care ştie foarte bine că e o chestiune sensibilă, spune că în proiect este prevăzut ca aceşti arbori să fie plantaţi înapoi în toamna acestui an. Alo, copacii tăiaţi nu se replantează, poate, cel mult, să fie înlocuiţi cu alţii, sau să nu-i taie pe aceştia, ci să-i scoată cu tot cu rădăcini pentru a putea fi replantaţi. Există, am văzut la alţii, astfel de utilaje capabile să facă asta, dar nu e cazul la Suceava. Mă rog, variantele s-or fi discutat acolo la Primărie, concluzia e că 70 de tei vor fi tăiaţi. Dacă ar fi să se ţină de cuvînt şi de proiect, vor urma şi plantări. Unde, cum, cînd? Puţin important ca să fie stipulat. Ei bine, nu se opune nimeni progresului, dezvoltării şi civilizaţiei dar aceste concepte presupun, pe lîngă amenajarea de locuri de parcare, asigurarea spaţiilor verzi şi a aerului curat. Sînt oraşe în România cu probleme mai grave în ceea ce priveşte locurile de parcare. Bucureştiul are zone în care au fost amenajate mii de locuri de parcare, în spic, pe lateralele străzilor, lucrări în executarea cărora s-a ţinut cont de copaci. În Sectorul 3 de pildă, n-a fost tăiat nici un arbore de pe marginea drumului. S-a construit în jurul lor, lăsîndu-le spaţiu verde. La 200 de locuri de parcare au pierdut astfel aproximativ 10 locuri din cauza copacilor. Dacă vi se pare că nu merită, mai gîndiţi-vă o dată. Suceava n-a fost vreodată un oraş ecologist şi nici măcar prietenos acestui curent, dar respectul faţă de natură şi grija pentru calitatea vieţii nu ne transformă în activişti, dacă asta ar putea speria pe cineva. Adică faza cu teii nu e o fiţă, ci o chestiune de bun simţ.
Alina Mihăescu