În comuna suceveană Ciprian Porumbescu se află în plină desfăşurare Festivalul European al Artelor „Ciprian Porumbescu”. Să vă spun ce înseamnă acest festival, aşa cum l-am văzut eu cu ochii mei, cum l-am mirosit cu nasul meu şi cum l-am auzit cu urechile mele timp de două ore, duminică, 3 iunie. La intrarea în curtea Muzeului „Ciprian Porumbescu” era amenajat un loc de joacă pentru copii, unde nu se asculta muzică populară ori muzica lui Ciprian Porumbescu, ci piesa cu care România a participat în acest an la Eurovision. Peste drum de toboganul gonflabil erau cîţiva comercianţi care vindeau mici la grătar, bere, sucuri, apă minerală şi vată pe băţ. În curtea Muzeului se vindeau bere, apă, suc, îngheţată şi mici la grătar. Cîţiva bătrîni îmbrăcaţi în costume populare veniseră să primească nişte diplome pentru că reuşiseră să rămînă căsătoriţi mai bine de 50 de ani. Cîţiva copii îmbrăcaţi în costume populare veniseră să suţină un spectacol de cîntece şi dansuri populare. În timpul probelor făcute pe nervii celor prezenţi, staţia de amplificare pîrîia şi pocnea. Cînd copiii au urcat pe scenă, după cîteva învîrtite, staţia de amplificare s-a stricat. După cîteva minute aceasta a început să funcţioneze din nou. Organizatorii evenimentului au anunţat că, peste cîteva ore, pe scena Festivalului European al Artelor „Ciprian Porumbescu” urmau să urce membri ai Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu”. Am mai auzit că în incinta Muzeului „Ciprian Porumbescu” erau expuse cîteva picturi care aveau legătură cu evenimentul. Cei care aveau nevoie să meargă la toaletă trebuiau să o caute în spatele Muzeului, mai exact în fundul curţii. Toaletă înseamnă cîteva boxe cu găuri în podea şi cu nişte uşi din scînduri care n-au zăvor pe interior. De aceea, mă întreb şi-acum unde sînt festivalul, europeanul şi artele, şi ce caută numele lui Ciprian Porumbescu în titulatura Festivalului European al Artelor „Ciprian Porumbescu”.[audio:https://www.radiotop.ro/img/media/2012/06/tab-marti-5-iunie.mp3|titles=tab marti 5 iunie]
Care festival, care arte şi care european?
-
By Toni
- Categories: Tableta zilei
Related Content
Școala de la Muzeul de Istorie Suceava, dar și din sala de sport de la Todirești
By
Toni
15 octombrie, 2026
Criticii lui Vasile Rîmbu, atacați grosolan de aparatul său de propagandă
By
Toni
14 octombrie, 2026
Aglomerația infernală din Suceava și ouăle de bibilică ale Primăriei
By
Toni
13 octombrie, 2026
Ștefan Groza, fugărit de Suceava, așteptat cu brațele deschise de Botoșani
By
Toni
12 octombrie, 2026
La Piața Verești găsești de toate, inclusiv simțul umorului
By
Toni
9 octombrie, 2026
Creșe n-avem, dar propaganda lui Vasile Rîmbu vă place?
By
Toni
8 octombrie, 2026