Cetatea 1932 Suceava le-a dat peste nas celor care, după primul meci, o și vedeau retrogradată. Deocamdată

În cel de-al doilea meci din actuala ediție a Ligii a II-a, nou promovata Cetatea 1932 Suceava a cîștigat în deplasare, cu 2-0, la ASA Târgu Mureș, o echipă cu prezențe obișnuite în primele două ligi. Existînd această diferență între cele două cluburi, dar și pentru că în prima partidă Suceava a pierdut acasă cu 3-1 meciul cu Concordia Chiajna, rezultatul poate fi considerat o surpriză. O surpriză și pentru presa sportivă, și pentru microbiștii din țară interesați de Liga a II-a, dar și pentru unii dintre sucevenii care urmăresc fenomenul fotbalistic.

Însă, în cronica meciului cu Chiajna publicată de postul nostru de radio se spunea: ”Meciul de astăzi de pe <Areni>, unul frumos, cu două echipe care au vrut să joace, a demonstrat că diferența între Liga a III-a, de unde vine Cetatea, și Liga a II-a este destul de mare. La primul meci, cu mulți jucători veniți în această vară la Suceava, Cetatea a arătat chiar bine. Foarte important este că echipa practică un fotbal plăcut. Cetatea a demonstrat că are tupeu, în sensul  sportiv al cuvîntului, și uneori imaginație. În primul meci din Liga a II-a, Cetatea a vrut mult, dar a putut mai puțin. Însă, primul meci, mult soare și un adversar puternic au fost cele trei elemente care ar putea fi considerate circumstanțe atenuante. Publicul a fost unul civilizat și care și-a încurajat echipa în unele momente, însă nu au lipsit cîteva huiduieli și înjurături la adresa oaspeților și arbitrilor, dar și nemulțumiri în legătură cu evoluția unor jucători suceveni și cu scorul de pe tabelă, de parcă ar trebui ca, odată intrată în Liga a II-a, Cetatea să bată tot, să intre anul viitor în Liga I, iar peste încă un an să ajungă pe primul loc în Superligă și să se califice în grupele Ligii Campionilor”.

La 2-0 pentru Concordia s-au găsit cîțiva spectatori mai nervoși să întrebe în gura mare ce-i cu echipa asta. Unii au spus că nou promovat e ca și retrogradtă. La 3-1 pentru oaspeți, vociferările s-au întețit și unii dintre spectatori, nemulțumiți, au început să părăsească tribunele de pe ”Areni”. După meci, pe rețelele de socializare, au existat multe comentarii, multe din categoria ”Liga a III-a scrie pe fruntea Cetății”. Au comentat și cei care au fost la meci, dar și cei care nu au fost, dar au aflat scorul. Prin rezultatul obținut de Cetatea la Târgu Mureș, echipa le-a dat una peste nas celor care au și văzut-o făcînd cale întoarsă în liga din care anul acesta a ”evadat”. Deocamdată. Vedem ce se va întîmpla pe viitor, dar evoluția din partida de pe ”Areni” și rezultatul din deplasarea de la Târgu Mureș sînt încurajatoare. Un pic de gîndire pozitivă și de răbdare n-ar strica.

Exit mobile version