Practica a arătat că există o puternică legătură între administrație și politic, în sensul că sînt sprijinite în principal localitățile și județele conduse de persoane care fac parte din același partid cu guvernanții. Așa s-a întîmplat în toate guvernările și sînt semne că treburile se vor desfășura la fel și în continuare. Să ne aducem aminte că județul nostru nu a fost ocolit de investiții, mai ales în sistemul medical, pe vremea cînd actualul președinte PNL al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, era prim-vicepreședinte PDL la nivel național, iar medicul sucevean Cristian Irimie era secretar de stat în Ministerul Sănătății. Paradoxal, chiar dacă PSD Suceava nu a avut reprezentanți la vîrful partidului, la un moment dat, în timpul guvernărilor social-democrate, PSD Suceava a avut cinci secretari de stat. Însă, nu este prea limpede ce au făcut aceștia pentru județul nostru. Prezența celor cinci în Guvernul României nu a însemnat nu știu ce investiții în județul Suceava. Au fost niște bani băgați în localități, însă județul a cam fost ocolit, poate și pentru că în fruntea acestuia se află liderul PNL, Gheorghe Flutur. Oricum, de regulă cine are influență politică poate mișca lucrurile și în zona investițională. La recentul Congres PSD la care s-a ales Marcel Ciolacu șef, nici un sucevean nu a prins vreun loc la vîrful partidului. Foarte bine sînt reprezentați sudiștii și ardelenii, ca de obicei, ba chiar și Botoșaniul are reprezentant, însă Suceava nu are nimic. Așadar, o guvernare PSD nu ar aduce mare lucru pentru Suceava, mai ales dacă la conducerea Consiliului Județean va rămîne Gheorghe Flutur. Însă, la cum arată lucrurile la ora actuală nu ar trebui să ne facem probleme fiindcă social-democrații suceveni nu au obținut funcții politice la nivel central, pentru că pare-se că aceștia nu vor reveni prea curînd la guvernare.
Chiar nu trebuie să ne facem griji
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
Related Content
Ștefan Groza, fugărit de Suceava, așteptat cu brațele deschise de Botoșani
By
Toni
12 octombrie, 2026
La Piața Verești găsești de toate, inclusiv simțul umorului
By
Toni
9 octombrie, 2026
Creșe n-avem, dar propaganda lui Vasile Rîmbu vă place?
By
Toni
8 octombrie, 2026
Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava, din nou la sport
By
Toni
7 octombrie, 2026
Gheorghe Șoldan, acest Gigi de Suceava
By
Toni
6 octombrie, 2026
În cartierul Burdujeni putea avea loc un adevărat dezastru. Pompierii l-au evitat
By
Toni
5 octombrie, 2026