Primarul Sucevei, Ion Lungu, intenționează să înființeze la nivelul instituției o comisie de estetică în urbanism. Aceasta ar urma să funcționeze în subordinea Comisiei tehnice de urbanism. Cine ar urma să facă parte din această comisie? Referitor la componența acesteia, primarul a declarat: „Îi invit aici pe toți cei care vor să participe, inclusiv pe domnul Beni Atodiresei, care știu că e specialist în urbanism și toată ziua își spune punctele de vedere pe Facebook. Nu mă deranjează. Chiar la modul sincer, fără nici un fel de patimă, dacă are soluții în urbanismul sucevean să vină la primărie”. Bine, acum și esteticul ăsta are diferite fețe și depinde din ce unghi este privit și cine îl privește. Dacă din comisie va face parte unul care cînd merge la nuntă se îmbracă cu un trening nou pe care scrie ”Pumna” și își pune în picioare pantofi cu șpiț, mai bine nu. Sau o doamnă care și-acum crede că ”sarmalele” din păr sînt la modă, la fel ca și pescarul bețiv așezat în fața serviciilor de cafea din vitrina din sufragerie sau păpușa îmbrăcată mireasă din mijlocul patului din camera cea bună. Din păcate, sînt și oameni care și-au educat simțul estetic ani la rînd, dar care l-au pierdut pe drum. Este o vorbă care spune că niciodată nu este prea tîrziu. În cazul de față chiar este prea tîrziu. De-a lungul anilor, în Suceava fiecare a făcut ce-a vrut banul lui, pila lui sau buldozerul lui. A construit fiecare unde a vrut, ce a vrut și cînd a vrut, fără o minimă rezistență din partea celor care au avut și au datoria să apere orașul de lăcomia dezvoltatorilor imobiliari și de invazia kitsch-ului. Dacă cei plătiți pentru asta și-ar fi făcut treaba cu bun simț nici nu ar fi fost nevoie de o comisie care să-și dea cu părerea pe partea estetică. Oricum, repet, e prea tîrziu. Răul a fost făcut.
Comisie de estetică în urbanism? Prea tîrziu
-
By Toni

- Categories: Tableta zilei
- Tags: esteticăSuceavaurbanism
Related Content
PNL Suceava și Vasile Rîmbu, de mînă, spre ieșirea pe ușa din dos a scenei politico-administrative locale
By
Toni
16 octombrie, 2026
Școala de la Muzeul de Istorie Suceava, dar și din sala de sport de la Todirești
By
Toni
15 octombrie, 2026
Criticii lui Vasile Rîmbu, atacați grosolan de aparatul său de propagandă
By
Toni
14 octombrie, 2026
Aglomerația infernală din Suceava și ouăle de bibilică ale Primăriei
By
Toni
13 octombrie, 2026
Ștefan Groza, fugărit de Suceava, așteptat cu brațele deschise de Botoșani
By
Toni
12 octombrie, 2026
La Piața Verești găsești de toate, inclusiv simțul umorului
By
Toni
9 octombrie, 2026