
În prima zi de Paşte, parterul Palatului Administrativ Suceava s-a transformat în sală de spectacole. Centrul Cultural Bucovina, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Suceava, a organizat un concert pascal. S-a bătut toaca, s-a cîntat la bucium şi s-au difuzat înregistrări cu sunetele clopotelor de la cîteva mănăstiri din judeţ. Totodată, coruri bărbăteşi au intepretat cîntece pascale. Evenimentul a făcut parte din seria de manifestări organizate de administraţia judeţeană în cadrul programului „Paştele în Bucovina”. Concertul pascal ar fi trebuit să aibă loc în parcul central al Sucevei, însă vremea urîtă i-a obligat pe artiştii populari să-şi demonstreze talentele în incinta Palatului Administrativ. La eveniment au participat aproximativ 100 de persoane, printre acestea numărîndu-se şi reprezentanţi ai autorităţilor locale. „Paştele în Bucovina” este un program menit să atragă turişti, însă în holul Palatului Administrativ n-a fost zărit nici un botoşănean, ieşean sau nemţean cu aparatul de fotografiat atîrnat la gît. Cît despre turişti japonezi, chinezi sau filipinezi nu are rost să vorbim. Pentru aducerea artiştilor populari de la Cîmpulung Moldovenesc, Gura Humorului şi Bosanci s-au cheltuit nişte bani. Pentru ce? Pentru cîţiva locuitori ai municipiului Suceava care au vrut să audă cîntece de toacă, de bucium şi de cor bărbătesc. Suceveni care au fost ţinuţi în picioare într-o clădire care nu are acustica necesară organizării unor spectacole muzicale. În parc altfel sună buciumul, iar spectatorul în etate are posbilitatea să se aşeze pe o bancă. Vremea urîtă ar fi trebuit să-i facă pe organizatorii evenimentului să mute spectacolul la Casa de Cultură sau la „Dom Polski”, două instituţii aflate la fel de aproape de parcul central ca şi Palatul Administrativ. Însă, a fost preferată clădirea în care funcţionează Prefectura şi Consiliul Judeţean din raţiuni electorale. Pentru ca alegătorului să-i intre bine în cap că autorităţile judeţene sînt credincioase şi foarte grijulii cu datinile, tradiţiile şi obiceiurile.tab miercuri 18 aprilie