Una dintre obsesiile presei, şi pe bună dreptate, este problema şcolilor cu toalete în fundul curţii. Boală lungă, durere-n cot maximă. Puţin le pasă autorităţilor că nişte copii, de obicei săraci şi de prin sate îndepărtate, nu au condiţii elementare de trai. Nimeni nu-şi asumă, nimeni nu e responsabil. Primarii, cei care prin lege au în atribuţii şi preocuparea pentru infrastructura şcolară, ridică neputincioşi din umeri, că priorităţile sînt altele iar banii puţini. Dacă ar investi pentru ca şcoala din sat să aibă toalete omeneşti, n-ar fi mare cîştig la voturi, iar dacă nu investesc, oricum nu e nicio problemă. Deocamdată. Din păcate, a devenit deja clasică vorba „ca să se schimbe ceva, trebuie să moară un om”. Şi nici atunci nu e foarte sigur, dar precedentele aduc mereu o rază de speranţă. Săptămîna trecută primarul din comuna dîmboviţeană Ulmi a fost condamnat la trei ani de închisoare în cazul unei fetiţe care a murit în 2012, după ce a căzut în haznaua din curtea şcolii. Povestea merită reamintită tocmai pentru aspectele sale ieşite din comun. În primăvara lui 2012, trei fetiţe care se jucau în curtea şcolii în timpul recreaţiei, au sărit pe plăcile de beton care acopereau haznaua. Una a cedat iar ele au căzut în gol. Două dintre fete au fost scoase de către îngrijitorul şcolii, despre cea de-a treia au aflat după minute bune cînd au făcut prezenţa în clasă. Copila n-a mai avut, practic, nicio şansă. Evident, toată lumea, toţi adulţii se consideră nevinovaţi. După mai bine de 3 ani o instanţă hotărăşte totuşi că cineva trebuie să răspundă – primarul. Decizia, însă, nu este definitivă şi mai mult ca sigur va fi înaintat un apel. Asta înseamnă că primarul, ordonator de credite şi decident în privinţa infrastructurii şcolare, ar putea scăpa mai ieftin, poate cu o amendă penală, dar, la fel de bine, ar putea primi poate o pedeapsă mai mare. În judeţul Suceava, din cele peste 700 de şcoli, aproximativ 500 au veceul în fundul curţii. E un subiect sensibil, dar merită atenţie, cu precădere din partea autorităţilor, directori, primari, orice ar fi, dacă nu de dragul copiilor, măcar de dragul libertăţii personale.
Alina Mihăescu